Măşti

Am observat de curând că toate feţele pe care le expunem lumii întregi, zilnic, sunt doar nişte măşti. Măşti care ascund o poveste sau un coşmar, un şarpe inofensiv sau un adevărat piton regal (spun asta deşi urăsc şerpii cu cea mai mare pasiune). Cea mai răspândită mască este totuşi cea de mitocănie, alături de "sfânta" şi "dulcea" ipocrizie. De ce? Pentru că poate.

Sfârşit!

aah nu...Vii la o acadică?

Arta călătoriei în timp

-Dă-mi vocea ta, te... rog
-Tu, să rogi pe cineva? Stai ... să mă rogi pe MINE? Ha-ha, hai că ai fost amuzant. Tu, mitocan nenorocit şi bou sclerozat ce eşti, ai tupeul să mă rogi ceva? În fine, whatever, de ce ai nevoie de vocea mea? Că doar ai şi tu una.
-Nu pot să îţi spun, chiar nu pot, trebuie să crezi asta. Dar chiar am nevoie de nenorocita ta de voce!
-Nenorocită? Cine te crezi, bă? Hai nu te enerva aşa!e vocea mea şi consider că e dreptul meu să te întreb ce ai de gând să faci cu ea, nu?
Ochii lui purpurii îngheţară o clipă. Apoi teamă şi înţelegere l-au acaparat, forme pure ale conştiinţei sale ieşind la lumină. Era prima dată când EA îl vedea pe EL, întruchiparea lipsei emoţiilor, statuia în viaţă a secolului XXX în halul ăsta. Începuse chiar să creadă că lipsa asta acută a sentimentelor era o chestie nativă, nicidecum programată. EL începu să plângă.
-...nu pot să îţi dau vocea. Îmi pare rău, dar nu ştiu ce ai de gând să faci cu ea şi mi-e frică. Sunt de-a dreptul terifiată că, după ce termini cu ea, nu va mai vrea să se întoarcă la mine.
-Nu, te rog, ascultă-mă, sunt chiar disperat. Te rog....te...implor! dacă după ce termin cu ea nu mai vrea să se întoarcă la tine, te poţi ăntoarce în timp şi va fi iar a ta, fără să îşi mai amintească prin ce a trecut! Te rog, sunt în mare încurcătură...
-Îmi pare rău, hotărârea mea e finală. Dar de ce nu te întorci chiar TU în trecut să repari greşelile prosteşti care te-au adus în stadiul ăsta? Vezi, chiar dacă ai început să înţelegi, tot un ipocrit ai rămas. Pa.
EA ieşi ca o furtună din cameră, lăsând în urmă doar o dâră dulceagă de parfum şi un iz îmbietor de cireşe. EL căzu în genunchi, lacrimile şiroind pe obrajii lui ce ceară.
-Nu pot...pentru că deja e prea târziu....sunt mort.

Open Thy Heart To Us

The middle of the 20th century...
aroma putredă a unui aer stătut
îţi pătrunde până în meandrele sufletului,
simbioza sincretismului profan te taie.

Redevii umbra care ai fost odată
într-o istorie alternativă meticuloasă
măcinată de lacrimile,
rescrise la infinit într-un ritm ameţitor,
ale unui însângerat nebun.

Universul roşiatic îşi deschide aripile de turcoaz
şi plecaţi către nicăieri cel îndepărtat.
îţi auzi sufletul cum te lasă
într-o frenezie nestăpânită de euforie

It's going, it's gone forever
eşti golit de esenţa tare a vieţii
You die and die and die again
un roşu fierbinte te aruncă în visare.

Iar noi te studiem
oficial te disecăm pentru un nimic
eşti un nimic indestructibil,
cu inima de un roşu îngheţat,
scufundat în înţelesuri ascunse,
iniţian în infernul curat al vieţii.

Worthless enlightenment

Ajungi într-o pustietate rece

Iluminată de negura unui abis nesfârşit

eşti în mintea iluzionistului nebun.

Distorsionat, contorsionat,

sfâşiat de nemurirea eternului

alinat de lacrimi trecătoare, visătoare, ucigătoare.


Te îneci în fumul tău toxic

eşti ars de o flacără glacială inexistentă

coşmarul înaintează, te prinde în capcană.

Credinţa se mistuie în nisipurile mişcătoare ale speranţelor destrămate

eşti încă în viaţă, dar doar pe jumătate

începi deja să urci spre cerul nemărginit

sau să cobori spre centrul pământului.


Îţi doreşti? O doreşti? Mă doreşti?

conştiinţa ta pleacă spre o lume paralelă

uiţi totul, îţi ştergi existenţa.

eşti un laş şi ştii asta

dar continui să fugi…continui să te pierzi cu o mare precizie.


Ai dispărut, Făt-Frumos uitat de basme?

ai ajuns fumul unei ţigări pe jumătate fumate

urci….şi dispari în banalitatea orizontului

trăieşti din iluzia unei nopţi de toamnă mutilată de spaimă.

Ai vrea să dispari în lăcaşul tău sfânt, nu?

să scapi de lanţul numit etern miraculos.

Ai fi putut, dar te-ai trezit prea târziu.

eşti o fantomă, menită să bântuie o veşnicie de foc.

Ai fi reuşit, dar nu ai vrut…

Adio…iluminat netrebnic!

Prologue

Multe chestii amuzante se intampla in lumea asta....chesti amuzante care te fac sa plangi....precum opera lui Caragiale, "Romanii Verzi". O sa te intrebi de ce e tragica?...pai cum sa nu-ti vina sa plangi cand vezi ce pe ce sistem functioneaza asa-zisa societate....respingere...ura.
Cand vad ignoranta asta si concurenta dintre oameni...ma refugiez in sunete si culori...sau mai bine non-culori caci visele mele sunt intotdeauna alb-negru. Hm, o sa ma crezi foarte emotiva..."vai ce emo!" no way...nici pe departe...sunt doar o persoana aleatorie cu o viziune aleatorie despre lume...calauzita de suflet nu de aroganta....pentru ca, hai sa recunoastem, lumea din ziua de azi e full de aroganta....
Daca ma intreba cineva acum cativa ani daca mi-as face un blog, i-as fi ras in fata, la ce-mi trebuie mie un blog? Dar totusi uite-ma, o copila nu chiar la fel de naiva ca inainte, care scrie cuvinte intr-o "pagina de jurnal", pentru ca prea multe frustrari se stabilesc comfortabil in adancul meu...
Daca ti se pare ca aberez sau scriu numai idiotenii...poate ai dreptate...totusi sunt o eleva de liceu fara experienta...dar nu ma cataloga intr-un fel doar pentru ca imi exprim punctul de vedere...